COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi

În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi.

Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret.

“Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de lucru pentru următorii 4 ani. Avem nevoie de profesionişti şi de tineri cu gândire inovativă, de oameni care sunt la curent cu noutățile administrației europene din anul 2020 pentru a le transpune și în Ilfov. Contez pe implicarea fiecărui consilier județean pentru ca împreună să ne atingem obiectivele propuse.” – Hubert Petru Ștefan Thuma

Ștefan S. Rădulescu (PNL) și Vincențiu Voicu (PNL) sunt cei doi vicepreşedinţi ai Consiliul Județean Ilfov, care alături de Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele CJI, vor conduce judeţul în următorii patru ani.

Ștefan S. Rădulescu (PNL) a fost ales cu 28 voturi, iar Vincențiu Voicu (PNL) cu 23 voturi.

"Mulțumesc colegilor care m-au votat în număr considerabil - 28 de voturi din 30 - pentru încrederea acordată care pe mine mă responsabilizează si mă obligă la multă seriozitate și implicare.

Doresc ca toate grupurile politice să colaboreze pentru creșterea gradului de absorție a fondurilor europene, creșterea calității vieții, creșterea calității serviciilor publice și nu în ultimul rând dezvoltarea identității județului nostru, judetul Ilfov.

Fără sprijinul președintelui Consiliului Județean, Hubert Thuma, al primarilor liberali, al consilierilor liberali, al guvernului liberal, dar și al președintelui liberal, PNL nu ar fi obținut o majoritate absolută din totalul mandatelor de consilieri județeni și le mulțumesc pe această cale.

Colaborarea cu Primaria Municipiului București este esențială, trebuie să se bazeze pe onestitate si sprijin reciproc pentru realizarea serviciilor publice la standarde europene, fiind o necesitate în ceea ce privește, spre exemplu, domeniul transportului public, prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), amenajarea teritorială urbanistică și gestionarea deșeurilor. În acest sens este necesar să avem un plan comun cu Primăria Capitalei." a declarat Ștefan S. Rădulescu, vicepreședinte CJI

“Multumesc președintelui Hubert Petru Ștefan Thuma și consilierilor pentru încrederea şi votul pe care mi l-au acordat pentru a face parte din executivul Consiliului Judeţean Ilfov. Voi pune în slujba locuitorilor județului Ilfov toată energia și priceperea mea” a declarat Vincențiu Voicu, vicepreședinte CJI

Numirea noilor consilieri județeni în comisiile de specialitate s-a făcut de plenul CJ Ilfov ca urmare a consultării cu grupurile politice.

Din cele 7 comisii organizate în Consiliul Județean Ilfov, fac parte următorii consilieri:

1. Comisia de buget, finanţe, bănci, prognoze şi studii economice

1. DOROBANȚU RADU-RAUL preşedinte

2. LUNGAN LIA secretar

3. DUMITRU ANA-MARIA membru

4. RIZOIU ANDREI membru

5. CĂRBUNARU GABRIEL membru

2. Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, lucrări publice, arhitectură, administrarea domeniului public şi privat al judeţului și protecția mediului

1. CÂNDEA IOSIF-DORIN preşedinte

2. OFIȚERU CORNEL-CONSTANTIN secretar

3. ILIE IOAN membru

4. RĂDULESCU A. ȘTEFAN membru

5. MĂTĂRĂU CRISTIAN membru

3. Comisia de fonduri europene și relații internaționale

1. GEANTĂ SEBASTIAN-DANIEL preşedinte

2. DUMITRU ANA-MARIA secretar

3. VOICU VINCENȚIU membru

4. COPĂESCU COSMIN-CONSTANTIN membru

5 TODIREANU CONSTANTIN-ALIN membru

4. Comisia de învăţământ, sănătate, familie, protecţie socială, protecţie copii, servicii publice sociale si activități sportive

1. TELEMAN CIPRIAN-SILVIU preşedinte

2. CULEA MARINELA secretar

3. NECULCEA ȘTEFAN-BOGDAN membru

4. RUDEANU BUJOR-SILVIU membru

5. membru

5. Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti

1. COJOCARU ADRIAN președinte

2. BAICU NICOLAE-VALENTIN secretar

3. RĂDULESCU S. ȘTEFAN membru

4. DOROBANȚU RADU-RAUL membru

5. BRAȘOVSCHI DUMITRU membru

6. Comisia de cultură, conservarea monumentelor istorice, culte şi minorităţi

1. MOȘTEANU IOAN preşedinte

2. CULEA MARINELA secretar

3. COVACI GABRIEL membru

4. TUDORACHE RIZIA membru

5. membru

7. Comisia de comerț, turism, agrement și agricultură

1. DORR ȘTEFAN preşedinte

2. BARBU TEODOR secretar

3. BOȘCU NINEL-CONSTANTIN membru

4. IONIȚĂ EMIL membru

5. membru

 1 52 53 54 55 56 57 58 59 5

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Noiembrie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161386