COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

29 martie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

CJ Ilfov trimite echipamente de protecție medicilor de familie

Medicii și asistentele din cele 152 de cabinete de medicină de familie din județul Ilfov vor primi mâine combinezoane, dezinfectanți și viziere, urmând ca mânușile și măștile de protecție să ajungă la ei peste câteva zile.

Mașinile cu echipamente de protecție vor pleca mâine, la ora 12.00 de la sediul Consiliului Județean și vor opri la fiecare din cele 152 de cabinete ale medicilor de familie din Ilfov. Momentul va fi transmis live, pe Facebook.

Acțiunea vine în contextul în care președintele Consiliului Județean Ilfov susține eforturile medicilor – aflați în linia întâi în lupta cu pandemia – și pe fondul lipsei de materiale sanitare semnale de medicii de familie din Ilfov. Într-o scrisoare trimisă lui Marian Petrache, aceștia au arătat că ”medicii de familie au o cazuistică bogată, comparabilă cu cea a camerelor de gardă de la spitale, iar mai ales în contextul actual, primul lucru pe care pacienții trebui să îl facă este să se adreseze nouă, nu să meargă la spitale. Mai mult, cazuistica este în creștere pe fondul repatrierilor. Astfel, echipamentele de protecție pe care noi le aveam achiziționate s-au epuizat rapid, iar în ciuda comezilor repetate pe care le-am făcut la furnizori, rămânem într-o relație deficitară.”

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Medicii de familie sunt în prima linie în lupta contra coronavirus. Mă interesează bunăstarea personalului medical. Îndată ce am primit scrisoarea lor, am început să căutăm furnizori pentru kiturile necesare. I-am găsit, acum echipamentele ajung la cei care au nevoie de ele, pentru ca nouă să ne fie bine.

CJ Ilfov se preocupă de asemenea și de spitalele din subordine - trei spitale cu 1100 de medici, asistente și personal auxiliar. În cea mai recentă ședință de Consiliu Județean au fost deblocați 500.000 de lei, din fondul de rezervă, pentru aparate de ventilație necesare în contextul pandemiei de coronavirus. Spitalul de Ginecologie din Buftea va primi două aparate, iar Spitalul Județean, care are deja 15, va mai primi unul.

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Aprilie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161230