COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOVcod fiscal 4192545, în conformitate cu prevederile art. 480 din Codul administrativ, examenul de promovare în clasă a funcţionarilor publici, care au dobândit o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfășurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Funcţia publică pentru care se organizează examenul de promovare în clasă este de consilier asistent în cadrul Biroului Monitorizare Contracte Asociere

Condiţii de desfăsurare a examenului

Concursul se va desfășura la sediul instituției din București, str. Ernest Juvara nr. 3-5, sector 6.

proba scrisă: în data de 20.11.2019, ora 10.00 - se testează cunoștinţele teoretice ale funcţionarului public necesare promovării în clasă

- interviul: în data de 20.11.2019, ora 14:00 - se testează abilitaţile, aptitudinile și motivaţia funcţionarului public

Anunț și Bibliografie

Rezultat probă scrisă la concursul de promovare în clasă a funcționarilor publici, care au dobândit o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfășurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Rezultat probă interviu la concursul de promovare în clasă a funcționarilor publici, care au dobândit o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfășurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Rezultatul final la examenul de promovare în clasă a funcționarilor publici, organizat în data de 20.11.2019, pentru funcția de consilier asistent în cadrul Biroului Monitorizare Contracte Asociere, Direcția Investiții, din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Ilfov.

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Aprilie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161228