COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

COMUNICAT DE PRESĂ

Am deschis SmartLab Măgurele cu un live făcut de roboți. Cei doi roboți, care vor fi material didactic pentru copii, s-au filmat reciproc și au filmat și audiența. Live-ul roboților îl găsiți accesând link-ul https://www.facebook.com/CJIlfov/videos/757177598087718/?sfnsn=mo&d=n&vh=e

SmartLab Măgurele este cel mai avansat laborator didactic din țară și primul laborator inteligent din județul Ilfov. Elevii ilfoveni vor avea acces gratuit și vor putea lua contact cu realitatea virtuală, vor învăța să lucreze cu imprimante și scannere 3D, să programeze și să folosească roboți multifuncționali.

SmartLab este dotat cu 9 laptopuri şi 3 desktopuri cu softuri de design grafic incluse, o tablă interactivă, 15 perechi de ochelari VR, 2 roboţi educaţionali multifuncţionali, 2 scannere 3D, 5 imprimante 3D monocrome şi una multicoloră.

Am vorbit cu ceilalți consilieri județeni și le-am propus ca anul viitor să prindem în buget sume pentru ca în fiecare localitate din județ să facem câte  un smartlab. Vrem să facem din Ilfov județul cu cea mai avansată tehnologie. Sper ca într-un viitor foarte scurt cât mai mulți copii din Ilfov să pășească în acest laborator inteligent din Măgurele. Pe această cale, lansăm provocarea către Ministerul Educației și primăriile de sector și locale să înființăm un astfel de laborator în fiecare școală din țară. Vorbim de o investiție de 100.000 de euro, care aduce beneficii maxime la capitolul educație”, a spus președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.

SmartLab Măgurele funcționează în clădirea Institutului de Fizică Atomică, din Măgurele și  va fi deschis de luni până vineri, între orele 9:00 şi 18:00.  Accesul copiilor în laborator se va face pe bază de programare, la adresa de e-mail smartlab@magurelesciencepark.ro, în grupe de câte 10, sub supravegherea unui profesor.

Narcis Constantin, primarul orașului Măgurele: ”Tinerii care au șansa să crească cu această tehnologie vor deveni o resursă umană foarte valoaroasă pentru țara noastră. Mă bucur că acest lucru se întâmplă la Măgurele. Dacă ar fi să descriu cu un singur cuvânt ce înseamnă SmartLab pentru oamenii din comunitatea noastră și nu numai, acesta ar fi: viitor”.

SmartLab Măgurele este un proiect derulat de Asociaţia Măgurele Science Park (fondată de Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul pentru Fizică Nucleară Horia Hulubei), cu sprijinul Asociaţiei INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate.

Andreea Paul, președinte INACO: “Acest proiect aduce viitorul aici și este rolul copiilor să își antreneze creativitatea și competențele de care vor avea nevoie în viitor.  Învățarea nu mai poate rămâne liniară ȋntr-o lume care se dezvoltă cu o viteză uluitoare. Învățarea trebuie să devină creativăși transdisciplinară.

În SmartLab copiii vor putea face cursuri de robotică sau vor putea asimila mai ușor, cu ajutorul realității virtuale materiile din programa școlară, precum geografia, biologia sau matematica.

1 52 53 57 54 5

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Aprilie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161231