Teritoriul judeţului Ilfov de astăzi a cunoscut o îndelungată, permanentă şi intensă locuire încă de pe vremea pietrei cioplite cu 150.000 ani în urmă. Dovezile arheologice atestă prezenţa omului pe acest teritoriu încă din paleolitic (zona Pantelimon, Măgurele), neolitic (zonele Cernica şi Jilava) şi din epocile bronzului şi fierului din care se detaşează vestigiile geto-dacice apoi cele romane şi româneşti.     Descoperirile făcute pe malurile râului Colentina stau mărturie că această zonă a fost locuită din cele mai vechi timpuri.      O minuţioasă cercetare a zonei dovedeşte că se înregistrează peste 45 de puncte arheologice, dintre care mentionăm : vatra de locuire paleologica; aşezare – neolitică; opt aşezări din epoca bronzului; patru aşezări din epoca fierului; douăsprezece aşezări din sec. III-V; două aşezări din sec. V-VII; cinci aşezări din sec. IX-XI.     Despre existenţa geto-dacilor pe aceste plaiuri stă mărturie: “Tezaurul monetar geto-dacic”.     Bogăţia descoperirilor arheologice - relicve, inscripţii, etc. - se intinde până în secolele XIV-XVI, când apar primele închegări politice - cnezatele şi voivodatele. De la crearea Valahiei, în a doua jumătate a secolului XIV, până în secolul XVI au apărut o mulţime de târguri şi mici aşezări. Numele Ilfov a fost atestat prima dată în 1482, printr-o donaţie către mânăstirea Snagov a domnitorului Vlad Călugărul. Localităţile de pe teritoriul judeţului, precum Snagov, Chitila, Afumaţi şi Tâncăbeşti au supravieţuit până azi. Dar cea mai importantă dintre ele este însăşi capitala. Cu toate că Bucureştiul este independent administrativ, din toate celelalte puncte de vedere (geografic, istoric, economic) este strâns legat de Ilfov Dar regiunea Ilfovului n-a fost doar un meleag al calmului şi al păcii, ci şi scena unor crâncene lupte pentru independenţă. Mihai Viteazul, una dintre figurile marcante ale istoriei noastre, a câstigat în 1595 celebra bătălie împotriva turcilor de la Călugăreni, pe meleagurile Neajlovului; a fost o victorie crucială pentru realizarea la 1600, a marii uniri a celor trei regiuni locuite de români, reprezentând punctul culminant al independenţei romanilor. Din păcate , după moartea lui Mihai Viteazul, situaţia revine la condiţia anterioară. După doua secole, în 1859, domnitorul Al.I. Cuza reuşeste să realizeze unirea Moldovei cu Muntenia, stabilind capitala noii Românii la Bucureşti, şi alegându-şi ca rezidenţă principală palatul Brâncoveanu de la Mogosoaia. Cuza introduce reforme administrative radicale, bazate pe modelul european. Acestea au fost continuate şi desăvârşite de către succesorul său la tron, regele Carol I. Sub domnia acestuia, judeţul Ilfov devine unul dintre cele mai mari şi mai importante din tara. Chiar şi astăzi structura administrativă este asemănătoare, deşi dimensiunea judeţului s-a micşorat.      În toate formele administrative mai vechi, oraşul Bucureşti, aflat în partea centrală a judeţului Ilfov, era înglobat în teritoriul acestuia. La ultima modificare administrativă - teritorială majoră, din 17 februarie 1968, oraşul Bucureşti a fost declarat municipiu şi a devenit unitate de sine stătătoare, cu rang de judeţ, evoluând în afara limitelor judeţului Ilfov.     În 1996 conform Legii 24 din 12 aprilie, denumirea Sectorului Agricol Ilfov a fost înlocuită cu Judeţul Ilfov, iar în urma aplicării Legii 50 din 10 aprilie 1997 a fost trecut în categoria judeţelor.