Joi, 04.06.2015, Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, Asociația „Laboratorul de solidaritate” și Asociația „Viitorul lor depinde de tine” a organizat masa rotundă „Surse de finanţare ale economiei sociale”, în cadrul proiectului SOCEC.NET – rețeaua economiei sociale, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 și implementat în perioada ianuarie – decembrie 2015 în regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia.
Pe parcursul evenimentului au fost dezbătute următoarele teme:
- De ce avem nevoie de economie socială?;
- Mecanismele de sprijin şi finanţare a economiei sociale;
- Identificarea exemplelor de bune practici în domeniul economiei sociale;
- Oportunităţile pe care le pot aduce sursele private de finanţare.
Rodica LUPU, președinte al Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă a subliniat importanța transformării parțiale a prestațiilor sociale pasive în subvenții stimulative pentru inserție.
Printre participanți s-au numărat și numeroși reprezentanți ai organizațiilor aflate în plin proces de implementare a proiectelor finanțate prin Axa prioritară: 6. Promovarea incluziunii sociale, DMI: 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”. Aceștia au subliniat provocările apărute în derularea acestor proiecte, în special angajarea și retenția persoanelor provenind din grupul țintă.
Proiectul SOCEC.NET – rețeaua economiei sociale are ca scop promovarea economiei sociale, ca instrument flexibil pentru dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și încurajarea marilor companii, a IMM-urilor, ONG-urilor și administrației publice să realizeze investiții în domeniul economiei sociale.
Dintre rezultatele concrete ale proiectului putem enumera: dezvoltarea competenţelor, cunoştinţelor şi stimei de sine pentru un număr de 145 de persoane vulnerabile (din regiunile Bucureşti – Ilfov şi Sud-Muntenia); dezvoltarea unui număr de 11 structuri de economie socială în cele două regiuni şi crearea unui număr total de 80 de locuri de muncă (atât în mediul urban, cât şi în mediul rural), 59 dintre acestea urmând a fi ocupate de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile.
Pentru mai multe informații referitoare la acest proiect, ne puteți contacta la adresa de mail: comunicare@crca.ro.