Ieri, 2 aprilie 2014, la sediul Consiliului Judeţean Ilfov, a avut loc, prima sedinţă de constituire a Asociaţiei de Dezvoltarea Intercomunitara-ECOSAL Ilfov.
Conform contractului de consultanţă -“Sprijin pentru AM POS Mediu în vederea pregătirii portofoliului de proiecte finanţate prin Axa 2 din POS Mediu”, autorităţile locale din aria de acoperire, trebuie să se asocieze, într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), cu scopul realizarii proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor” în judeţul Ilfov.
La sedinţă au participat vice-preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, doamna Cristina Manicea şi primarii oraşelor-Bragadiru, Buftea, Magurele, Pantelimon şi a localităţilor-Afumaţi, Baloteşti, Berceni, Brăneşti, Cernica, Ciolpani, Ciorogarla, Clinceni, Cornetu, Copaceni, Dărăşti-Ilfov, Dascălu, Domneşti, Dragomireşti Vale, Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Jilava, Moara Vlasiei, Nuci, Periş, Petrachioaia, Snagov, Stefaneştii de Jos, Tunari, Vidra, 1 Decembrie.
In cadrul sedintei, domnul Marian Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov a fost ales preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitara Ecosal Ilfov si membru al Consiliului Director.
Primarul orasului Buftea, domnul Gheorghe Pistol şi primarul localitatii Snagov, domnul Marian Oancea au fost aleşi si validati drept membrii ai Consiliului Director al Asociaţiei.
De asemenea, in cadrul sedintei s-au validat membrii asociatiei, s-a numit comisia de cenzori si a fost aprobata organigrama.
Ca urmare a şedinţei de ieri, Actul Constitutiv al Asociatiei se va depune la Judecatoria sectorului 1.