Președintele Consiliului Județean Ilfov, domnul Marian Petrache a deschis joi, 28 noiembrie 2013, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Județului Ilfov, convorbirile oficiale dintre județul Ilfov și Provincia Jiangsu.
Dialogul bilateral a urmărit schimburile economice, educaționale și culturale între Provincia Jiangsu și județul Ilfov, stabilirea de relații de înfrățire, precum și participarea mediului de afaceri din județ la cea de-a treia ediție a Expoziției Internaționale de Import a Chinei, care se va desfășura în Kunshan, Jiangsu, în perioada 14-17 mai 2014.