COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

Bucureşti, 17 septembrie 2012

38 de autospeciale pentru situaţii de urgenţă în regiunea Bucureşti - Ilfov

Pentru asigurarea cetăţenilor cu serviciile pentru siguranţă publică în situaţii de urgenţă, Consiliul Judeţean Ilfov a iniţiat împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti proiectul “Dezvoltarea şi dotarea serviciilor profesioniste pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în Regiunea Bucureşti - Ilfov -cod SMIS 15794”.

Proiectul constă în dotarea cu echipamente performante a serviciilor profesioniste pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în Regiunea Bucureşti - Ilfov. Obiectivul cel mai important al proiectului, şi anume achiziţionarea a 36 de autospeciale performante, s-a realizat deja. Acestea au fost livrate către ISU, în comodat pe 5 ani.  Mai sunt de livrat două Centre mobile de comandă dotate la standarde europene pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (sistem satelitar interoperabil cu numărul de urgenţe 112, sisteme moderne de comunicaţii compatibile cu standardele şi cerinţele U.E).

Termenul estimat de livrare este între 30 octombrie şi 15 noiembrie 2012.

Aceste autospeciale, proprietatea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară  Bucureşti-Ilfov (ADIBI) pe minim 5 ani, urmează a fi utilizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti “Dealul Spirii” şi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov “Codrii Vlăsiei”,  în baza unor contracte de comodat încheiate între cele doua ISU menţionate mai sus şi ADIBI, aplicantul desemnat prin ghidul solicitantului.

Aplicantul proiectului este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti – Ilfov (ADIBI), asociaţie ce are ca membrii fondatori: Municipiul Bucureşti reprezentat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti  şi Judeţul Ilfov reprezentat de Consiliul Judeţean Ilfov. Valoarea totală a proiectului este de 45.556.649,15 Lei. Contractul are o durată de 25 luni de la semnarea Contractului de Finantare/sept 2010-oct 2012.

Stadiul de implementare a proiectului: S-au finalizat procedurile şi s-au încheiat toate contractele prevăzute în graficul de achiziţii publice.

Consiliul Judeţean ILFOV

Str. Gheorghe Manu, nr. 18, sector 1

 

Persoane de contact: Ionela Ţăranu

                              Cristian Ghiţă

Tel: 0745216141/ 0741207980; Fax: 021/3111417 E-mail: birouldepresa@cjilfov.ro

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Mai 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161247