COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

30 martie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Medicii de familie din Ilfov au primit echipamente de protecție

Cei 164 de medici de familie și 180 de asistente din Ilfov sunt de azi mai protejați în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Consiliul Județean Ilfov a trimis în cele 152 de cabinete de medicină de familie din județul materiale de protecție astfel:

-1376 echipamente de combinezoane

-338 viziere

-152 litri dezinfectant virucid pentru instrumentar

-163 litri dezinfectant antibacterian tegumente, în prima tranșă

Zilele viitoare medicii de familie vor primi și 550 de cutii cu măști de protecție, 3440 cutii de mănuși de protecție, dar și o a doua tranșă de dezinfectant.

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov: ”Prioritatea noastră este sănătatea dumneavostră. Pentru asta, avem nevoie în primul rând de medici, care stau în prima linie în timp de pandemie. Am deblocat fondul de rezervă pentru spitalele pe care le avem în administrare, însă, în egală măsură, ne interesează și medicii de familie, chiar dacă ei nu sunt în subordinea CJ-ului. Mi-au scris - le mulțumesc pentru încrederea acordată- , iar azi, după ce colegii mei au înroșit telefoanele timp de trei zile, în căutare de furnizori, trimitem primele echipamente de protecție: combinezoane, materiale de dezinfectat și viziere. Și nu uitați: stați acasă! Dacă ieșiți, pentru nevoi urgente, spălați hainele pe care le-ați purtat afară și dezinfectați încălțămintea pe talpă. Spălați-vă pe mâini, mai bine de 20 de secunde, cât cântați de două ori La mulți ani!”. Așa ne învață medicii pediatri, iar fetița mea, Celine, e încântată de acest ”joc”. ”

Săptămâna trecută, Colegiul Medicilor Ilfov a cerut ajutorul Consiliului Județean pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie. ”Medicii de familie au o cazuistică bogată, comparabilă cu cea a camerelor de gardă de la spitale. Mai mult, cazuistica este în creștere pe fondul repatrierilor. Astfel, echipamentele de protecție pe care noi le aveam achiziționate s-au epuizat rapid, iar în ciuda comezilor repetate pe care le-am făcut la furnizori, rămânem într-o relație deficitară”, arătau medicii în scrisoarea lor.

Pe lângă demersul oficial, mai mulți medici de familie i-au scris personal președintelui Consiliului Județean Ilfov. Printre ei și Simona Mihăilă, care are cabinet la dispensarul din Afumați.

Azi Simona Mihăilă a primit echipamente de protecție necesare. Până acum folosea o lampă UV și dezinfecta echipamentele, să le poată refolosi: ” Lampa UV are o eficiență de 99, 9%. O lăsăm un sfert de oră unde avem lucrurile. O puneam dimineața, o puneam seara, când plecam. Tot așa o ținem. Pe mânuși ne dăm cu clor, că nu avem altceva. Ducem o lipsă acută de materiale de protecție, dezindectanți, măști. Nu avem de unde să le procurăm, așa că am apelat la autorități.

Simona Mihăilă spune că cea mai puternică armă împotriva coronavirus este igiena: ” Este un virus căruia nu îi place curățenia. De fiecare dată cînd facem curat, să facem ca și când ar veni Paștele sau Crăciunul - curățenie generală. Să deschidem larg ferestrele, să fie cât mai aerisit și să nu socializăm. Să stăm acasă. Și dacă vreți să veniți la medic, dați mai întâi un telefon. Vă programăm, dacă noi considerăm că este nevoie. Dacă nu, vă îndrumăm de la distanță. Stați acasă pentru noi. Noi suntem la cabinet, la datorie, pentru voi!”

Imagini de la trimiterea și de la primirea echipamentelor de protecție găsiți accesând link-urile:

https://www.facebook.com/CJIlfov/videos/223294525542102/

https://www.facebook.com/CJIlfov/videos/507176853504163/

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Martie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161210