ANUNȚ DE PRESĂ
Elevii devin ambasadori ai învățământului dual
30 de elevi ai Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brănești devin azi ambasadori ai învățământului dual.
Ambasadorii vor merge împreună cu profesorii lor în localitățile din care provin – din Ilfov, dar și din Giurgiu, Ialomița, Călărași – ca să promoveze învățământul profesional. Vor sta de vorbă cu elevi de clasa a opta și cu părinții lor și le vor prezenta avantajele învățământului dual.
Învățământul dual este o formă de învățământ dedicată absolvenților de gimnaziu, organizată doar în parteneriat cu operatori economici. Cursurile durează trei ani, timp în care companiile asigură pregătirea practică a elevilor, burse de studii și alte cheltuieli necesare pentru formarea profesională.
Evenimentul va avea loc azi, 12 februarie, începând cu ora 12.00, la Liceul „Cezar Nicolau”, din Brănești, bulevardul I.C. Brătianu, nr. 1B. Vor participa: ministrul Educației, Monica Anisie, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, inspectori școlari, reprezentanți ai autorităților locale și operatori economici.
Consiliul Județean este promotorul învățământului dual în județul Ilfov. Pentru implementarea sistemului CJ Ilfov a apelat la experiența germană și a semnat un contract de consultanță cu AHK – Camera de Comerț Româno-Germană.