COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

ANUNȚ DE PRESĂ

Scapă de cancerul de col cu un simplu control

De Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului Consiliul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea demarează campania de conștientizare și prevenție a cancerului de col uterin și a cancerului de sân.

Evenimentul va avea loc la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Buftea, str. Studioului, nr.5, mâine, 4 februarie, de la 12.30.  Participă: Florentina Rudeanu, managerul Spitalului de Ginecologie, medic primar obstetrică-ginecologie, Ala Danilceac, medic primar radiologie și imagistică medicală Maria Săvulea, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

140 de români mor de cancer în fiecare zi. La noi în țară, numai în 2018 maladia a luat peste 50 000 de mii de vieți, potrivit estimărilor făcute de Centrul Național de Evaluare a Stării de Sănătate. Cei mai mulți află de boală atunci când este în stadiu avansat. O treime din cancere pot fi prevenite, spun specialiștii. Un simplu control ne poate salva  viața! În România, decesele din cauza cancerului s-au dublat din din 2009 până în 2018 potrivit raportului Jurnalului European de Oncologie 2018.

Primul pas în prevenția cancerului de col uterin este o vizită la ginecologie. Dacă, în urma consultului,  specialistul observă semne de HPV, recomandă analize- testare HPV sau examen citologic (testul Papanicolau). 

Primul pas în prevenția cancerului de sân este ecografia sau mamografia.

Aceste pachete de analize sunt gratuite la Spitalul de Ginecologie Buftea.

Screeningul este posibil GRATUIT pentru că spitalul a fost dotat cu aparatura necesară și poate face investigațiile în regie proprie.

Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea este în administrarea CJ Ilfov, iar în perioada 2012-2019  investițiile s-au ridicat la valoarea de 4.670.000 lei.

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Aprilie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161230