ANUNȚ DE PRESĂ
Gala Excelenței în Educație
Cei mai buni elevi din Ilfov și profesorii lor vor fi premiați la Gala Excelenței în Educație, joi, 19 decembrie, începând cu ora 13.00 la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni, strada 23 August, nr. 8.
60 de copii din școlile și liceele ilfovene au obținut locuri pe podium la olimpiadele și concursurile naționale de matematică, geografie, fizică, chimie, pictură sau port popular.
Elevii vor primi diplome, dulciuri și bani – între 500 și 1 000 de lei, iar profesorii lor sume între 1000 și 1500 de lei.
Gala Excelenței în Educație se află la prima ediție și este organizată de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. La eveniment vor participa 300 de elevi și profesori din Ilfov, inspectori școlari și președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.
DESFĂȘURĂTOR GALA EXCELENȚEI:
13:00 Orchestra Mezzo Forte Soul Music, Centrul Cultural Otopeni
13:05 Cuvânt de deschidere
• Alexandrina Niță – Director C.J.C.P.C.T. Ilfov;
• Adriana Stoica – Inspector Școlar General, I.S.J. Ilfov;
• Marian PETRACHE – Președinte Consiliul Județean Ilfov.
13:15 Premierea olimpicilor și a profesorilor lor
14:20 Momente artistice
Pian Damian Ciortan
Ansamblul de balet „Monique”
Ansamblul de dansuri „Perinița”, Centrul Cultural Otopeni
15:00 Cuvânt de încheiere
• Alexandrina Niță – Director C.J.C.P.C.T. Ilfov