COMUNICAT DE PRESĂ
Ultima rundă de dezinsecție va avea loc săptămâna viitoare
În perioada 16-25 septembrie Serviciul de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, reia acțiunile pentru combaterea țânțarilor adulți.
Echipele vor acționa în interiorul localităților, pe aliniamentele drumurilor județene, în zona gropilor de gunoi și a altor focare. Mașinile sunt echipate cu GPS și pot fi urmărite live, pe internet. La acțiune participă și reprezentanți ai fiecărei localități, sub coordonarea unui reprezentant al Consiliului Județean.
Atenție! Recomandăm cetățenilor să nu stea în raza de acțiune a echipelor de dezinsecție și să aibă grijă să închidă ferestrele. Dezinsecția se va face seara, după 21.00, cu produsul CYMINA PLUS, în doză de 50 de mililitri la hectar. Substanța este toxică pentru albine și iritantă pentru oameni.
Înaintea fiecărei runde de dezinsecție, acțiunea este comunicată ilfovenilor prin mass-media, afișe puse în locuri vizibile, informări ale primăriilor, SMS-uri.
Este ultima rundă de dezinsecție anul acesta, a șasea. Președintele Consiliului Județean Ilfov insistă pentru un demers integrat, dacă vrem ca acțiunile de combatare a țânțarilor să aibă efect optim. Marian Petrache i-a cerut Ministrului Sănătății să ridice în Guvern problema dezinsecției, astfel încât, pe viitor, acțiunile în județe să aibă loc simultan.