COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

În atenţia operatorilor economici interesaţi:

1.Autoritatea contractantă: Consiliul Județean Ilfov, cu sediul în strada Gheorghe Manu, nr. 18, sector 1, București, cod poștal 010446;

2.Obiectivul: “Servicii de administrare a incubatorului de afaceri Ilfov Business Hub”;

3.Fondurile necesare pentru “Servicii de administrare a incubatorului de afaceri Ilfov Business Hub” sunt cuprinse în Lista Obiectivelor de Investiții din anul 2018, Capitolul 51.02.71 – Autorități executive – C. Achiziții de bunuri și alte cheltuieli de investiții.

4.Valoarea estimativă fără T.V.A.: 1.420.000 Lei;

5.Mod de selecție: în temeiul Legii nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri și a Regulamentului din 01.02.2017 de selectare și numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri (Anexa 2);

6.Documentație ataşată: Procedura de selecție administrator incubator de afaceri, Legea nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri, Regulamentul de selectare şi numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 102/2016;

7.Criteriul de atribuire: Conform grilei de evaluare;

8.Data și ora limită de depunere a dosarelor de selecție: 17.12.2018 ora 12.00;

9.Adresa la care se transmit dosarele de selecție:

Dosarele cu documentația solicitată în vederea selecției administratorului incubatorului de  afaceri se vor transmite la adresa Consiliului Județean Ilfov menționată la punctul 1.

10.Alte informații privind obiectivul de investiții:

Consiliul Județean Ilfov a obținut Titlul de Incubator de afaceri în data de 27.12.2017 conform Legii nr. 102/2016 și este valabil pentru o perioadă de 10 ani.

Pentru clarificări sau solicitări de informații suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de mai sus sau telefonic la numărul: 0751.291.472.

Persoane de contact: Remus TRANDAFIR - Director Executiv - Direcția Absorbție Fonduri Interne și Internaționale, telefon: 0751.291.472.

Vizualizare documente AICI

Ca urmare a solicitării de prelungire a termenului de depunere a dosarului pentru selectarea administratorului incubatorului de afaceri Ilfov Business Hub, perioada de depunere se prelungește până la data de 20.12.2018, ora 12:00.

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Mai 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Newsletter

Angajatul lunii

Consiliul Judetean Ilfov

Vizitatori

Vizite totale 161257