COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, Cod Fiscal 4192545, organizează concurs în data de 15.01.2019 ora 10:00, la sediul instituţiei din Bucureşti, str. Ernest Djuvara nr. 3-5, sector 6, pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante:

Birou Management Integrat Calitate Mediu

1 post consilier grad profesional IA

Serviciul Cooperare Internă și Internațională-Compartiment Cooperare Internă și Internațională

Direcția Absorbție Fonduri Interne și Internaționale

1 post consilier grad profesional IA

     Anunț Bibliografie

Rezultatul selecţiei dosarelor candidaţilor înscrişi la concursul din data de 15.01.2019, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul probei scrise a candidaţilor înscrişi la concursul din data de 15.01.2019, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultat probă scrisă - Precizare

Rezultatul probei interviu a candidaţilor înscrişi la concursul din data de 15.01.2019, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul final al candidaţilor înscrişi la concursul din data de 15.01.2019, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, Cod Fiscal 4192545, organizează concurs în data de 30.10.2018 ora 10:00, la sediul instituţiei din Bucureşti, str. Gheorghe Manu nr. 18, sector 1, pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante din cadrul:

Birou Secretariat General

1 post consilier grad profesional IA

Birou Achiziții-Serviciul Lucrări Publice și Achiziții

Direcția Investiții

1 post consilier grad profesional IA

Serviciul Administrativ și Întreținere-Compartiment Administrativ

Direcția Economică

2 posturi referent grad profesional IA

1 post muncitor calificat I

  Anunț Bibliografie Calendar concurs   Erata Bibliografie

Rezultatul selecţiei dosarelor candidaţilor înscrişi la concursul din data de 30.10.2018, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul probei scrise a candidaţilor înscrişi la concursul din data de 30.10.2018, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul probei interviu a candidaţilor înscrişi la concursul din data de 30.10.2018, organizat pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie, din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul final la examenul de recrutare organizat în data de 30.10.2018, pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante de execuţie din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, Cod Fiscal 4192545, organizează în data de 23.03.2018, ora 10.00 la sediul instituţiei din Bucureşti, str. Gheorghe Manu, nr. 18, sector 1, concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere vacantă, pe perioadă determinată de: Administrator public

             - Anunț Bibliografie Calendar concurs

             - HOTĂRÂRE privind aprobarea criteriilor, procedurilor şi atribuţiilor specifice în baza cărora preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov numeşte şi eliberează din funcţie administratorul public

Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul organizat in data de 23.03.2018, pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere vacantă, pe perioadă determinată de Administrator public

Rezultatul probei scrise  la concursul organizat in data de 23.03.2018, pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere vacantă, pe perioadă determinată de Administrator public

Rezultatul probei interviu  la concursul organizat in data de 23.03.2018, pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere vacantă, pe perioadă determinată de Administrator public

Rezultatul final  la concursul organizat in data de 23.03.2018, pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere vacantă, pe perioadă determinată de Administrator public

CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, Cod Fiscal 4192545, organizează în data de 28.02.2018, ora 10.00 la sediul instituţiei din Bucureşti, str. Gheorghe Manu, nr. 18, sector 1, concurs pentru ocuparea funcţiilor contractuale vacante - Află mai multe...

Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul de recrutare organizat in data de 28.02.2018, pentru functiile contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul probei scrise/practice la concursul de recrutare organizat in data de 28.02.2018, pentru functiile contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul interviului la examenului de recrutare organizat in data de 28.02.2018, pentru functiile contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Rezultatul final la examenului de recrutare organizat in data de 28.02.2018, pentru functiile contractuale vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Ilfov

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Martie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 161211