COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Judeţean Ilfov şi-a ales cei doi vicepreşedinţi În data de 28 octombrie s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ilfov din noua legislatură. Pe lângă alegerea membrilor comisiilor de specialitate, au fost aleşi şi cei doi vicepreşedinţi. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de către președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, iar cei prezenți și-au exprimat votul în mod secret. “Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de [...]
În data de 25 octombrie 2020, 29 din cei 32 de consilieri județeni ai județului Ilfov au depus jurământul de învestire și au constituit noul Consiliu Județean pentru următorii patru ani. După constituirea noului Consiliu, a depus jurământul și noul președinte, Hubert Petru Ștefan Thuma. Ședința de constituire a fost deschisă de prefectul Daniel Zamfir, care a verificat validarea mandatelor obținute, iar ședința propriu-zisă, care a avut loc cu respectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a [...]
20 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Peste 8 milioane de lei, bani în plus pentru spitale Consiliul Județean Ilfov a aprobat în ședință o suplimentare de 8 433 434 lei, pentru Spitalul Județean Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, astfel: • Spitalul Județean Ilfov: 5 780 000 lei pentru lucrări de amenajare – zona administrativă, parcare, alei, iluminat, aparatură medicală (ecograf, electrocauter, echipamente extindere rețea fluide medicale) și pentru achiziția de materiale necesare în perioada în care spitalul funcționează [...]
19 august 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Ședința Consiliului Județean Ilfov Se convoacă în ședință ordinară Consiliul Judeţean Ilfov pentru joi, 20 august 2020, la ora 14.00.  Ședința se va desfășura online, prin videoconferință. Ordinea de zi poate fi consultată accesând următorul link: http://cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=ro
 17 august 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Consiliere gratuită pentru atragerea de fonduri europene Un nou webinar din seria organizate de CJ Ilfov a avut loc azi, pe tema fondurilor europene. Remus Trandafir, manager de proiecte în cadrul CJ Ilfov:” Finanțările disponibile în acest an acoperă orice tip de investiție în orice domeniu. Este o oportunitate unică pentru oamenii care vor să își deschidă afaceri în București-Ilfov. Nu a mai fost un asemenea flux de programe de finanțare în ultimii doi ani. Consiliul Județean Ilfov are un [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

Data şedintei
Numar şedinta
 
 
 2008
 
29.01.2008
1
12.02.2008
2
19.02.2008
3
26.02.2008
4
11.03.2008
5
25.03.2008
6
08.04.2008
7
22.04.2008
8
13.05.2008
9
Avizari rediscutate
01.07.2008
10
22.07.2008
11
05.08.2008
12
19.08.2008
13
09.09.2008
14
07.10.2008 15 Consultari Avizari
04.11.2008 16 Consultari Avizari
18.11.2008 17   Avizari
25.11.2008 17 Consultari (17C)  
18   Avizari (18F)
09.12.2008 19 Consultari (18C) Avizari (19F)
16.12.2008 20 Consultari (19C) Avizari (20F)
 2009  
27.01.2009 1 Consultari (1C) Avizari (1F)
03.02.2009 2 Consultari (2C) Avizari (2F)
10.02.2009 Consultari (3C) Avizari (3F)
24.02.2009 Consultari (4C) Avizari (4F)
10.03.2009 Consultari (5C) Avizari (5F)
24.03.2009 Consultari (6C) Avizari (6F)
07.04.2009 Consultari (7C) Avizari (7F)
14.04.2009   Avizari (8F)
28.04.2009 Consultari (8C) Avizari (9F) 
05.05.2009 10  Consultari (9C) Avizari (10F)
12.05.2009 11  Consultari (10C) Avizari (11F)
19.05.2009 12  Consultari (11C) Avizari (12F)
26.05.2009 13  Consultari (12C) Avizari (13F)
02.06.2009 14  Consultari (13C) Avizari (14F)
16.06.2009 15  Consultari (14C) Avizari (15F)
30.06.2009 16  Consultari (15C) Avizari (16F)
14.07.2009 17  Consultari (16C) Avizari (17F)
24.07.2009 18  Consultari (17C)   Avizari (18F)
11.08.2009 19  Consultari (18C) Avizari (19F)
25.08.2009 20 Consultari (19C) Avizari (20F)
15.09.2009 21 Consultari (20C) Avizari (21F)
29.09.2009 22 Consultari (21C) Avizari (22F)
13.10.2009 23 Consultari (22C) Avizari (23F)
27.10.2009 24 Consultari (23C) Avizari (24F)
10.11.2009 25 Consultari (24C) Avizari (25F)
24.11.2009 26 Consultari (25C) Avizari (26F)
08.12.2009 27 Consultari (26C) Avizari (27F)
22.12.2009 28 Consultari (27C) Avizari (28F)
2010  
12.01.2010 1 Consultari (1C) Avizari (1F)
26.01.2010 2 Consultari (2C) Avizari (2F)
16.02.2010 3 Consultari (3C) Avizari (3F)
02.03.2010 4 Consultari (4C) Avizari (4F)
10.03.2010 5 Consultari (5C) Avizari (5F)
23.03.2010 6 Consultari (6C) Avizari (6F)
30.03.2010 7 Consultari (7C) Avizari (7F)
20.04.2010 8 Consultari (8C) Avizari (8F)
04.05.2010 9 Consultari (9C) Avizari (9F)
18.05.2010 10 Consultari (10C) Avizari (10F)
01.06.2010 11 Consultari (11C) Avizari (11F)
15.06.2010 12 Consultari (12C) Avizari (12F)
29.06.2010  13 Consultari (13C) Avizari (13F)
06.07.2010 14 Consultari (14C) Avizari (14F)
20.07.2010 15 Consultari (15C) Avizari (15F)
24.08.2010 16 Consultari (16C) Avizari (16F)
14.09.2010 17 Consultari (17C) Avizari (17F)
05.10.2010  18 Consultari (18C) Avizari (18F)
26.10.2010 19 Consultari (19C) Avizari (19F)
09.11.2010 20 Consultari (20C) Avizari (20F)
07.12.2010 21 Consultari (21C) Avizari (21F)
21.12.2010 22 Consultari (22C) Avizari (22F)
2011
25.01.2011 1 Consultari (1C) Avizari (1F)
15.02.2011 2 Consultari (2C) Avizari (2F)
08.03.2011 3 Consultari (3C) Avizari (3F)
19.04.2011 4 Consultari (4C) Avizari (4F)
07.06.2011 5 Consultari (5C) Avizari (5F)
06.07.2011 6 Consultari (6C) Avizari (6F)
02.08.2011  7 Consultari (7C) Avizari (7F)
06.09.2011 8 Consultari (8C) Avizari (8F)
04.10.2011 9 Consultari (9C) Avizari (9F)
25.10.2011 10 Consultari (10C) Avizari (10F)
22.11.2011  11 Consultari (11C) Avizari (11F)
13.12.2011 12 Consultari (12C) Avizari(12F)
2012  
17.01.2012  1 Consultari (1C) Avizari (1F)
14.02.2012  2 Consultari (2C) Avizari (2F)
13.03.2012 3 Consultari (3C) Avizari (3F)
03.04.2012 4 Consultari (4C) Avizari (4F)
10.04.2012  Consultari (5C)  Avizari (5F) 
08.05.2012 6 Consultari (6C) Avizari (6F)
22.05.2012 7 Consultari (7C)

Avizari (7F)

17.07.2012 8 Consultari (8C) Avizari (8F)
07.08.2012 9 Consultari(9C) Avizari (9F)
04.09.2012 10 Consultari(10C) Avizari (10F)
02.10.2012 11 Consultari(11C) Avizari(11F)
30.10.2012  12 Consultari(12C)  Avizari(12F) 
06.11.2012  13  Consultari(13C)  Avizari(13F) 
 20.11.2012 14  Consultari(14C) Avizari(14F) 
 11.12.2012 15 Consultari(15C) Avizari(15F)
2013
24.01.2013  1 Consultari(1C) Avizari (1F)
26.02.2013  2 Consultari(2C) Avizari(2F)
16.03.2013  3 Consultari(3C) Avizari(3F)
14.05.2013  4 Consultari(4C) Avizari(4F)
18.06.2013  5 Consultari(5C) Avizari(5F)
25.06.2013  6 Consultari(6C) Avizari(6F)
30.07.2013  7 Consultari(7C) Avizari(7F) 
06.08.2013  8 Consultari(8C) Avizari(8F)
10.09.2013   9 Consultari(9C) Avizari(9F)
22.10.2013 10 Consultari(10C) Avizari(10F)
03.12.2013 11 Consultari(11C) Avizari(11F)
17.12.2013 12 Consultari(12C)   Avizari(12F)
2014
04.02.2014  1 Consultari(1C) Avizari(1F)
18.02.2014  2 Consultari(2C) Avizari(2F)
18.03.2014  3 Consultari(3C) Avizari(3F)
15.04.2014  4 Consultari(4C)
Avizari(4F)
13.05.2014  5 Consultari(5C) Avizari(5F) 
 01.07.2014  6 Consultari(6C)  Avizari(6F) 
12.08.2014 7 Consultari(7C) Avizari(7F)
09.09.2014 8 Consultari(8C)
Avizari(8F)
07.10.2014 9 Consultari(9C) Avizari(9F)
10.11.2014 10 Consultari(10C)  Avizari(10F)
09.12.2014 11 Consultari(11C) Avizari(11F)
2015
13.01.2015 1 Consultari(1C) Avizari(1F)
03.02.2015 2 Consultari (2C) Avizari (2F)
10.02.2015 3 Consultari (3C) Avizari (3F)
24.02.2015 4 Consultari (4C) Avizari (4F)
03.03.2015 5 Consultari (5C) Avizari (5F)
24.03.2015 6 Consultari (6C) Avizari 6(F)
21.04.2015 7 Consultari (7C) Avizari (7F)
26.05.2015 8 Consultari (8C) Avizari (8F)
16.06.2015 9 Consultari (9C) Avizari (9F)
30.06.2015 10 Consultari (10C) Avizari (10F)
21.07.2015 11 Consultari (11C) Avizari (11F)
30.07.2015 12 Consultari (12C) Avizari (12F)
11.08.2015 13 Consultari (13C) Avizari (13F)
18.08.2015 14 Consultari (14C) Avizari (14F)
25.08.2015 15 Consultari (15C) Avizari (15F)
01.09.2015 16 Consultari (16C) Avizari (16F)
15.09.2015 17 Consultari (17C) Avizari (17F)
06.10.2015 18 Consultari (18C) Avizari (18F)
13.10.2015 19 Consultari (19C)
Avizari (19F)
27.10.2015 20 Consultari (20C)
Avizari (20F)
09.11.2015 21 Consultari (21C) Avizari (21F)
08.12.2015 22 Consultari (22C)
Avizari (22F)
2016  
12.01.2016 1 Consultari (1C)
Avizari (1F)
09.02.2016 2 Consultari (2C)
Avizari (2F)
01.03.2016 3 Consultari (3C)
Avizari (3F)
08.03.2016 4 Consultari (4C)
Avizari (4F)
22.03.2016 5 Consultari (5C)
Avizari (5F)
05.04.2016 6 Consultari (6C) Avizari (6F)
18.04.2016  7 Consultari (7C)
Avizari (7F)

 

         Sedinţa începe la ora 09:30.

Strategia 2020-2030

Calendar evenimente

Noiembrie 2022
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
31 1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 1 2 3 4

Newsletter

Angajatul lunii

Consiliul Judetean Ilfov

Vizitatori

Vizite totale 160865