Consiliul Județean Ilfov a aprobat, în cadrul sedinței extraordinare, din data de 11 august, parteneriatul cu Consiliul Județean Călărași, Asociația Laboratorul de Solidaritate București, Asociația Viitorul lor depinde de tine – Călărași și Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă pentru implementarea proiectului SOCEC.NET – rețeaua economiei sociale.
Având în vedere Strategia de Dezvoltare a Județului Ilfov – Orizont 2020, în care sunt prevăzute susținerea inițiativelor de dezvoltare comunitară în comunitățile vulnerabile în scopul regenerării sociale a comunităților aflate în dificultate și sprijinirea mediului serviciilor de sprijin pentru tinerii întreprinzători, a fost identificată o posibilitate de finanțare prin programul POSDRU, Axa Prioritară 6 „Promovarea Incluziunii Sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.1 „Dezvoltarea Economiei Sociale”, cererea de propuneri de proiecte Nr. 168 „ Dezvoltarea economiei sociale”.
Consiliul Județean Ilfov solicită finanțare pentru îmbunătățirea și creșterea confortului edilitar al locuitorilor, prin dezvoltarea unor activități și servicii generatoare de profit, pentru a ajuta persoanele excluse social sau cele expuse riscului de excluziune socială, să se integreze pe piața muncii, în structurile economiei sociale şi/sau în economia formala.
Astfel, vor fi create 11 structuri de economie socială şi asigurarea asistenţei necesare creării de noi locuri de muncă, pentru 55 persoane provenite din grupurile vulnerabile din regiunile Bucureşti Ilfov şi Sud Muntenia.
Bugetul total al proiectului este 9.248.698 Lei, din care bugetul alocat Consiliului Judeţean Ilfov este în valoare de 5.060.331 Lei .